Mama

Mama

Pe chipul ei se văd toți anii ce-au trecut,
Ani ce se pierd în al ei zâmbet visător
Sub care se ascunde doar de ea știut
Chinul neîntrerupt al unui mare dor.

Aud cum glasul ei cutremurat se îndoaie
Când spune-n șoaptă de-al său dor bolând,
Iar trupul îi e greu de-atâta viață
Și lacrimi calde-i curg pe-obraz, plângând.

Dar inima-i tresaltă-n încântare câteodată,
Când rătăcește-n profunzimea vreunui gând
Ce-i plin de dor pentru o altă soartă, 
Cu doi părinți copilele armonios crescând.

Șoptit grăiește ea că traiul e netulburat acum, 
Însă singurătatea îi umbrește bătrânețea,
Singurătate ce i-a fost tovarașă de drum
De când în ochi îi licărea încă tinerețea.

Cu pasul apăsat și legănat se-ndreaptă
Încetinel spre a vieții biruință,
Iar răsuflarea îi e uneori mai grea și sacadată,
Și viața lungă de pe acum e doar dorință.

de Cristina Trandafir, iunie 2025